Camera copilului este lumea lui, de aceea design-ul de interior al acesteia necesită o abordare deosebită. Ca să fie perfectă atât din punct de vedere al esteticii cât şi al funcţionalităţii, realizaţi mobila pentru copii la comandă, ţinând cont de preferinţele copiilor dumneavoastră. Astfel, veţi crea o cameră cu mobilier personalizat, practic şi modern, care să ofere un spaţiu confortabil şi distractiv copiilor şi să îndeplinească condiţiile de siguranţă.

Copilul petrece foarte mult timp în camera proprie: învaţă, citeşte, se joacă. Pentru părinţi, mobila pentru camera copiilor este unul dintre cele mai importante aspecte în amenajarea acestui spaţiu.

Iată care sunt obiectele ce nu trebuie să lipsească din camera copilului:

  • patul pentru odihnă – un somn odihnitor este un factor important în dezvoltarea fizică şi mentală a copilului, de aceea patul trebuie să fie confortabil;
  • biroul pentru studii – trebuie să se potrivească vârstei copilului şi să fie prevăzut cu loc pentru păstrarea cărţilor şi a rechizitelor. De asemenea, nu uitaţi şi de scaun;
  • dulap spaţios – pentru a păstra hainele şi alte lucruri;
  • etajere cu multiple spaţii de stocare, inclusiv sertare care pot fi folosite pentru depozitarea cărţilor şi a jucăriilor.

Una din cerinţele esenţiale faţă de mobilierul pentru copii este folosirea materialelor de cea mai înaltă calitate. Toate piesele de mobilier precum şi decoraţiunile, trebuie să fie executate doar din materiale naturale fără substanţe toxice periculoase pentru sănătatea copiilor.

Patul, masa sau dulapul în dormitorul copilului se produc prin utilizarea următoarelor materiale (în descreştere preferenţială):

  • lemn –lemnul natural cu minim de elemente aplicate prin încleiere este perfect pentru camera copiilor;
  • MDF – este un material durabil şi relativ ecologic;
  • PAL melaminat clasa E1 – practic nu emană formaldehidă, de aceea se recomandă pentru fabricarea mobilierului pentru copii.

Proiectarea mobilei presupune multă creativitate. Copilul va fi fericit, dacă îl veţi implica în procesul de amenajare a camerei sale. Pe site-ul nostru găsiţi catalogul de mobilă unde vă puteţi familiariza cu modelele finisate de mobilă de copii. Dacă copilul dumneavoastră îşi doreşte ceva mai deosebit pentru camera sa, specialiştii noştri vor implementa orice idee pentru a da contur fiecărei piese de mobilier. Transpunem în realitate orice concept de mobilă pentru living, bucătărie, hol, sau orice altă încăpere, ţinând cont de preferinţele dumneavoastră.