În orice activitate este esenţial ca mobila de birou să corespundă anumitor standarde privind organizarea spaţiului de lucru şi optimizarea acestuia. Un spaţiu bine gândit din punct de vedere ergonomic contribuie la crearea unui mediu pozitiv în care personalul să se simtă confortabil şi să asigure o productivitate avansată.

Mesele de birou reprezintă o componentă importantă a mobilierului tip office, fiind elementul care asigură condiţii optime de lucru. Pentru a putea lucra cât mai organizat, este necesar ca masa să aibă o suprafaţă generoasă ce facilitează mânuirea dosarelor şi oferă posibilitatea de a ţine toată documentaţia la îndemână, iar tehnica de calcul este accesibilă şi uşor de manevrat.

Mobilierul pentru biroul directorului, are un stil mai special, deoarece în timpul negocierilor cu clienţi importanţi, amenajarea acestuia poate avea un impact puternic. O masă de birou elegantă, cu un aer luxos, cu siguranţă ar da impresia de o afacere foarte profitabilă.

Mobila de birou este disponibilă în multiple versiuni ce diferă în funcţie de design şi configuraţii, fiind proiectată în corespundere cu necesităţile şi preferinţele clientului.

O masă de birou pe colţ este compactă şi eficientă datorită suprafeţei de lucru mari, în plus economiseşte substanţial spaţiul. Reprezintă o soluţie modernă pentru birou, fiind îmbinarea perfectă între aspectul estetic modern şi comoditate.

Mesele de birou drepte, la fel ca şi cele pe colţ, pot fi dotate cu suport pentru calculator, raft pentru imprimantă, tastatură glisantă şi poliţe sau dulapuri pentru depozitare. Sunt convenabile pentru încăperi mari, unde este posibilă amplasarea mai multor locuri de muncă, ce presupun statul la calculator.

Mobila pentru birouri este confecţionată din materiale ecologice de calitate, de aceea, fiecare piesă este rezistentă, multifuncţională şi practică. Designerii noştri elaborează proiecte originale destinate atât personalului de conducere cât şi angajaţilor.

Dacă aveţi nevoie de a realiza mobilă la comandă în Chişinău doar la Mobilata găsiţi o varietate de opţiuni care vă oferă oportunitatea de a crea în biroul dumneavoastră o ambianţă exclusivistă. Adiţional, beneficiaţi şi de preţuri avantajoase pentru mobilier tip office.